DOCUMENTUL CONFIDENȚIAL care arată cum sunt identificați teroriștii în SUA. Lista comportamentelor considerate suspecte într-un avion

DOCUMENTUL CONFIDENȚIAL care arată cum sunt identificați teroriștii în SUA. Lista comportamentelor considerate suspecte într-un avion
Publicat: 28/03/2015, 20:40

Foiala, mormăitul, palmele umede sunt cotate cu un punct. Aroganța, privirea pătrunzătoare și postura rigidă sunt cotate cu două puncte. Lista cu aceste comportamente face parte parte din controversatul program al Administrației pentru Siguranța Transporturilor (TSA) de identificare a unor potențiali teroriști pe baza comportamentelor care ar putea sugera stres sau disimulare și este cunoscută ca Verificarea Pasagerilor prin Tehnici de Observare (SPOT). Programul folosește ofițeri antrenați special care urmăresc și interacționează cu pasagerii.

Documentul nu este secretizat dar a fost păstrat cu mare atenție de TSA și nu a fost publicat până în prezent. O copie a acestuia a fost oferită The Intercept de o sursă îngrijorată de calitatea programului.

Criteriile se întind de la aspecte evidente, precum „pare să se ascundă”, cotat cu trei puncte, până la unele dubioase precum mișcarea mărului lui Adam. Mulți indicatori, precum „tremuratul” și „sosirea târzie la îmbarcare” par să confirme acuzațiile potrivit cărora programul alege semne și emoții comune multor persoane care zboară cu avionul.

Un purtător de cuvânt al TSA a refuzat să comenteze aceste criterii. „Analiza comportamentală, care este doar un element al eforturilor TSA de a reduce amenințările la adresa călătoriilor publice, este vitală pentru abordarea multinivel a TSA de a descuraja, detecta și împiedica persoanele care reprezintă o amenințare pentru aviație”, a declarat purtătorul de cuvânt într-o declarație transmisă pe e-mail.

De la introducerea sa în 2007, programul SPOT a generat o controversă din cauza lipsei de sprijin. În 2013, Government Accountability Office, aripa nepartizană a Congresului care se ocupă de investigații și audit, a descoperit că nu există dovezi care să susțină ideea că „indicatorii comportamentali … pot fi folosiți pentru identificarea persoanelor care ar putea reprezenta un risc pentru siguranța aviației”. După analizarea a sute de studii științifice, GAO a conchis că „abilitatea umană de a identifica în mod corect comportamentul ascuns pe baza unor indicatori comportamentali” este la fel de eficientă ca descoperirea întâmplătoare a unui astfel de comportament.

În pofida acestor îngrijorări, TSA a antrenat și mobilizat sute de ofițeri de analiză comportamentală, iar programul a costat peste 900 de milioane de dolari de la demararea lui în 2007, potrivit GAO.

Lista de 92 de puncte este împărțită în diverse categorii, care sunt punctate fiecare. Aceste categorii includ o „observare și analiză comportamentală” preliminare, după care acei pasageri aleși pentru verificări suplimentare sunt punctați pe baza altor două categorii: dacă au „obiecte neobișnuite”, precum almanahuri și „numeroase cartele telefonice preplătite sau telefoane mobile” și cei care manifestă „semne că ascund ceva”, cum ar fi „acoperirea gurii cu mâna atunci când vorbesc” sau „clipirea rapidă”.

Sunt și puncte care pot fi deduse din scorul total, pe baza observațiilor care îl fac pe călător mai puțin probabil să fie terorist, în ochii TSA. De exemplu, în cazul cuplurilor „aparent” căsătorite, dacă ambii parteneri au peste 55 de ani, li se deduc două puncte din scor. Femeilor cu vârste peste 55 de ani li se deduce un punct, în timp ce bărbații beneficiază de același tratament dacă au peste 65 de ani.

Un fost manager în acest program a declarat sub acoperirea anonimatului că indicatorii SPOT sunt folosiți de agențiile de securitate pentru a justifica oprirea oricărei persoane pe care ofițerii o consideră suspectă, mai degrabă decât să acționeze ca o listă de indicatori specifici. „Documentul SPOT a fost conceput astfel încât teoretic orice pasager manifestă comportamente multiple cărora li se pot atribui o semnificație în documentul SPOT”, a declarat el.

Un alt fost manager al programului a declarat pentru The Intercept că acesta suferă de lipsa unor fundamente științifice și de inconsistență, fiecare aeroport antrenându-și ofițerii diferit. „Programul SPOT este o porcărie”, a declarat el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Aerostar şi Lockheed Martin deschid primul centru de mentenanţă HIMARS din Europa, la Bacău
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Apare o nouă televiziune. Va fi un festival de filme și divertisment
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×